Digital Cable Systems, afaceri de 30 de milioane de euro în 2009
Digital Cable Systems, afaceri de 30 de milioane de euro în 2009
Digital Cable Systems, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa autohtonă de telecomunicaţii, a obţinut în 2009 venituri cu 20% mai mari comparativ cu anul precedent, înregistrând o cifră de afaceri de 30 milioane de euro.Digital Cable Systems a raportat o cifră de afaceri de 30 de milioane de euro, în creştere cu aproape 20% faţă de 2008, când vânzările s-au situat în jurul valorii de 25 de milioane de euro (94 milioane lei).Cel mai solicitat serviciu, î
Digital Cable Systems, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa autohtonă de telecomunicaţii, a obţinut în 2009 venituri cu 20% mai mari comparativ cu anul precedent, înregistrând o cifră de afaceri de 30 milioane de euro.
Digital Cable Systems a raportat o cifră de afaceri de 30 de milioane de euro, în creştere cu aproape 20% faţă de 2008, când vânzările s-au situat în jurul valorii de 25 de milioane de euro (94 milioane lei).
Cel mai solicitat serviciu, în 2009, a fost cel de Internet, pentru care DCS a raportat o creştere de 30%. În acest moment, compania deţine şi o bază de peste 3.000 de clienţi rezidenţiali pentru soluţia de voce fixă, lansată în luna septembrie a anului trecut.
Conform estimărilor Digital Cable Systems, Internetul îşi va menţine evoluţia pozitivă şi în 2010, compania vizând o creştere de 20-30% pentru acest serviciu. De asemenea, în acest an operatorul telecom mizează pe creşterea veniturilor prin lansarea de noi servicii şi, implicit, prin atragerea a câteva mii de clienţi noi.
„În această perioadă, piaţa este caracterizată şi de o nevoie de eficientizare şi de reducere a costurilor, care se resimte atât în cazul operatorilor, cât şi de partea clienţilor. Anul trecut, aproximativ 30% dintre clienţii Dial Telecom au solicitat renegocierea contractelor, care a fost făcută prin ofertarea de soluţii şi servicii noi, astfel încât valoarea contractelor nu s-a diminuat”, a declarat Dinu Malacopol, CEO al Digital Cable Systems.
Pe o piaţă situată încă pe un trend ascendent, Digital Cable Systems prognozează o creştere a cifrei de afaceri şi în 2010, cu până la 15% comparativ cu 2009, dar şi un plus de peste 10% a EBITDA, generat şi de eficientizarea costurilor. În acest moment, valoarea pieţei telecom din România se ridică la aproximativ 4 miliarde de euro, 40% din această sumă fiind generată de segmentul nonconsumer (inclusiv sectorul guvernamental).