Bătălia pe tarife de pe piaţa de telefonie se mută pe segmentul serviciilor de acces la internet, care oferă cel mai mare potenţial de creştere.Ajunsă la maturitate, piaţa telecom îşi obligă jucătorii să atace cu armele competitorilor şi pe segmente care, tradiţional, nu făceau obiectul activităţii lor de bază. Operatorii de cablu lansează reţele de telefonie mobilă, cei mobili au intrat pe terenul telefoniei fixe şi cel al internetului, iar Romtelecom şi-a inaugurat r
Bătălia pe tarife de pe piaţa de telefonie se mută pe segmentul serviciilor de acces la internet, care oferă cel mai mare potenţial de creştere.
Ajunsă la maturitate, piaţa telecom îşi obligă jucătorii să atace cu armele competitorilor şi pe segmente care, tradiţional, nu făceau obiectul activităţii lor de bază. Operatorii de cablu lansează reţele de telefonie mobilă, cei mobili au intrat pe terenul telefoniei fixe şi cel al internetului, iar Romtelecom şi-a inaugurat reţeaua de date mobile, după ce a atacat piaţa de televiziune prin satelit.
Internetul pare să fie însă segmentul pe care se va da bătălia decisivă, fiind şi cel cu potenţialul cel mai mare de creştere atât ca număr de clienţi, cât şi ca venituri. „În ciuda semnelor de creştere susţinută, rata penetrării internetului broadband în România rămâne una dintre cele mai mici din Europa, cu 11,7% în ianuarie 2009 (în ianuarie 2008 – puţin sub 10%)“, subliniază un raport recent al Comisiei Europene.
Principalii operatori de telefonie mobilă, Orange şi Vodafone, susţin că deşi, teoretic, piaţa accesului la bucla locală (firele de cupru ale Romtelecom care permit accesul în locuinţe şi sedii) este liberalizată din 2004, practic, fostul monopolist limitează acest acces, împiedicând alte companii să ofere conexiuni internet de tip ADSL pe respectiva infrastructură. „Orange oferă deja clienţilor săi corporate servicii de date fixe în bandă largă, şi suntem interesaţi să devenim un furnizor important şi pentru utilizatorii individuali“, afirmă Dorin Odiaţiu, director de marketing la Orange România“. Aşa cum o confirmă şi experienţa altor ţări europene, tehnologia ADSL (Asymmetric Digital Subscriber Line) este astăzi o soluţie viabilă în acest sens, însă tariful actual reglementat pentru accesul la bucla locală nu permite deocamdată intrarea operatorilor pe această piaţă.
La rândul lor, oficialii Vodafone susţin că România este printre puţinele ţări în care reglementările adoptate nu au permis deschiderea pieţei în vederea furnizării de servicii de acces la internet prin intermediul infrastructurii existente. „Actualul context economic nu mai permite atingerea dezideratului promovat la nivel european, bazat pe concurenţa între infrastructuri (construirea unor infrastructuri paralele), autorităţile de reglementare fiind chemate să găsească soluţii pentru utilizarea în comun a infrastructurilor existente, precum cea a Romtelecom“, spun oficialii companiei.
ANCOM revizuieşte condiţiile de acces la bucla locală
În replică, Romtelecom susţine că nu practică niciun fel de discriminare privind accesul la bucla sa locală, mai mult, respinge afirmaţiile potrivit cărora taxa percepută ar fi mare. „Romtelecom publică o Ofertă de Referinţă privind Accesul, oferind acces la reţeaua sa, în condiţii nediscriminatorii, tuturor operatorilor de pe piaţă interesaţi de acest lucru. Preţul stabilit pentru acces este astăzi semnificativ mai scăzut decât media europeană (în 2004 era printre cele mai scăzute din Europa)“, spune Cristina Popescu, directorul de relaţii publice al operatorului.
Conflictul ar putea fi aplanat prin intervenţia la nivelul pieţei a autorităţii de reglementare, ANCOM. „La sfârşitul anului 2008, erau încheiate 17 acorduri de acces la bucla locală. ANCOM este în curs de revizuire a pieţelor furnizării accesului la elemente de infrastructură (accesul total sau partajat la bucla locală şi, respectiv, la infrastructura de canalizaţie) şi accesului la servicii în bandă largă“, afirmă Cătălin Marinescu, preşedintele Autorităţii. „Dacă analiza situaţiei concurenţiale de pe această piaţă, analiză care va fi finalizată în al doilea trimestru al anului, va indica existenţa unor disfuncţionalităţi, ANCOM va impune remediile necesare“.
Chiar dacă miza este importantă, intrarea furnizorilor de internet mobil pe piaţa internetului fix nu va fi mai uşoară decât pătrunderea providerilor de internet fix pe piaţa de wireless. Mărturie stau cei 237.300 de abonaţi ai serviciului de internet al UPC, mai puţini chiar decât cei 288.000 de utilizatori de internet mobil prin modemuri şi cartele, la nivelul întregii pieţe autohtone. În plus, jucătorii continuă să investească sume importante în dezvoltarea reţelelor. „UPC şi-a planificat investiţii de 50 milioane de euro, concentrate asupra modernizării reţelei existente şi consolidării bazei actuale de clienţi“, subliniază Lucian Lupaşcu, senior marketing manager.
Clienţii vor avea însă numai de câştigat, deoarece înteţirea competiţiei nu va face decât să pună o presiune mai mare pe tarife, după cum s-a dovedit în anii trecuţi. Oficialii Zapp sunt însă sceptici în această privinţă: „În România, pentru serviciile de date mobile, se practică deja unele dintre cele mai competitive tarife din Europa. În aceste condiţii, nu credem că apariţia unui nou furnizor va avea un impact substanţial asupra nivelului tarifelor percepute pentru astfel de servicii“.
2,51 mil. este numărul de conexiuni de acces în bandă largă la internet înregistrate la sfârşitul anului 2008, rata de penetrare fiind de 11,7%. Dintre acestea, 26% sunt conexiuni de tip DSL, iar 69% prin cablu